În zilele de 2-3 noiembrie 2024, 8 membri CAR București – Corina, Eduard, Anda, Moro, Ovidiu, Dragoș, Andi și Cristi – s-au întrunit într-o tură de Cozia pentru a pune în practică cele învățate la cursul teoretic de fotografie de peisaj montan organizat de CAR și pentru a se bucura de culorile toamnei. Povestea weekendului e scrisă de Corina.

Ziua 1:

13.15 km - 6h23' - diferență nivel 1524 m - marcaj bandă albastrăAm urcat de la mănăstirea Turnu pe banda roșie, care, pe o porțiune de traseu, se intersectează cu banda albastră, iar de la Grota din Cale am continuat pe banda albastră până la cabană.

Tura a fost presărată cu multe pauze, ca să punem în practică cele învățate la cursul de teorie. Camerele foto erau mereu pregătite, iar natura a fost foarte darnică cu noi și ne-a oferit o zi cu un soare ce își întindea razele printre copaci, un spectacol de care am profitat, fotografiind din toate unghiurile până am pierdut noțiunea timpului. Pașii noștri prin covorul foșnitor erau o adevărată distracție. Când vântul din creastă lovea vârfurile copacilor și pădurea se scutura de frunzele moarte, pașii noștri se calmau și rămâneam înmărmuriți în fața ploii de frunze aurii ce alunecau agale spre pământ.

Când ne apropiam de cabană, soarele a început ușor să coboare spre crestele munților, iar peisajul ne-a fost încărcat cu norii plumburii ce alergau peste vârful brazilor. Să pozăm apusul a fost o adevărată aventură din cauza vântului puternic, care ne dărâma.

Seara am petrecut-o în cabană, cu un ceai de rom lângă noi și în acorduri de chitară.Traiul la cabană a fost exact cum auzisem. Am dormit în cabana veche, unde adia vântul prin camere. Am făcut focul în sobe cu lemnele lăsate de cabanier. Deși credeam că nu vor fi suficiente, s-a creat o adevărată saună (era camera foarte mică), iar la 1 noaptea, cu sacul de dormit în brațe, băteam la ușile altor camere să mă primească și pe mine cineva să dorm. :)))

Ziua 2:

9.66 km - 4h40' - diferență nivel 116 m (ce bine este când cobori) - marcaj bandă albastrăAm coborât pe banda albastră (cred că sunt ambele până când marcajul albastru cotește către Poiana Urzica de Sus, în dreapta, cum coboram noi), și apoi am continuat doar pe banda roșie, care, din nou, s-a intersectat cu marcajul albastru pe penultima porțiune de drum (porțiune pe care am și venit).

Restul colegilor, la răsărit, au evadat din confortul patului și au bântuit prin ceață după descoperirea răsăritului (eu am optat să mai dorm puțin, că noaptea a fost cam fierbinte pentru mine :))) și apucasem să dorm foarte puțin). Din păcate, soarele nu s-a arătat la primele ore ale dimineții, așa că, după micul dejun, am pornit agale spre mașini, dar nu am omis totuși să pozăm țurțurii de gheață de pe brazi, pânzele de păianjeni înghețate și să facem și o sesiune foto într-un covor mare și adânc de frunze. Băieții erau cei care creau valurile de frunze să vină spre noi (pe scurt… aruncau cu frunze în noi, fetele, ca să iasă cât mai artistice pozele :))).

Recomandări:

  • Nu există surse de apă până la mănăstirea Stânișoara.
  • Este indicat să îți iei sac de dormit pentru cabană și apă mai multă dacă te știi mare consumator (în funcție de anotimp).
  • Urcarea este destul de lungă și abruptă, așa că îți trebuie o condiție fizică ok.