Autori: Roberto și Anastasia
Traseu: Plaiul Foii - Valea Vlădușca - Anghelide - Brâul de Mijloc - La Lanțuri - Plaiul Foii
Timp parcurgere: 10 ore (pauze incluse, ±2h de practică a rapelului, tehnici de asigurare etc).
Echipa: Anastasia (pilot), Roberto (pilot), Alex (VIP).
GPX: Strava Hike Activity 1
Filmul turei: Anghelide - Brâul de Mijloc 30.10.2022. Atelier de aventură organizat de Clubul Alpin Român - YouTube
După filosofia carpatică „ori ai bani de doi piloți, ori conduci singur avionul”, Alex a decis că e cazul să fie plimbat și filat prin râpe de 2 piloți iuți. Astfel, am decis la apropierea de base camp că ar fi cazul să plecăm devreme dimineața ca toată lumea bună și uite așa ne-am întâlnit la 7:15 pentru un ceai iar la 8:15 când nu mai era nimeni în base camp am decis că ar fi cazul să plecăm și noi (nu înainte de a fi pus berile în siguranță în portbagajul mașinii - că doar trebuie să existe un motiv bun pentru a coborî de pe munte).
Segmentul 1: Plaiul Foii - Valea Vlădușca - Anghelide
Parcurgem aprox. 1,8 km pe traseul marcat Bandă Roșie (care duce către refugiul Șpirlea).
Trecerea din traseul marcat către cel nemarcat este ușor de găsit: începe cu un pod improvizat (în stânga potecii principale) și continuă cu o potecă vizibilă și ușor de urmărit. Atât de vizibilă a fost poteca, încât Anastasia a crezut o bucată bună de vreme că se află încă pe traseul marcat, cel comun cu La Lanțuri.
În urma noastră mai vine un grup de 2 domni și o doamnă care urcă către Castelul Crăiței.
În imagine: intrarea către traseul nemarcat, intrăm pe Valea Vlădușca.
Continuăm pe firul văii pentru aprox. 1,6km. Știam din documentare că trebuie să urmărim firul râului (secat în perioada în care am fost noi), așa că ne tot ținem de poteca principală cu bolovani. Mai știam și că avem o bifurcație la un moment dat: firul râului principal urma să se desprindă în 2 ramificații.
Din moment ce poteca a fost evidentă până în acest punct, ne așteptam ca și bifurcația să iasă în evidență: să ne fie clar când trebuie să virăm către poteca din dreapta. Verificăm periodic track-ul și ne continuăm liniștiți drumul pe firul râului Vlădușca, însă nu observăm că pe lângă râu se formează o potecă ce ne-ar fi ghidat mai clar. Urmăm firul râului și realizăm că am intrat în Ciorânguța, ratând continuarea pe Vlădușca.
Sursa hartă: Piatra Craiului, Traseul Anghelide
În imagine: dezbătând dacă să ne întoarcem pe urmele noastre sau să traversăm direct prin pădure).
Decidem să traversăm prin pădure (auzim voci de oameni din direcția de unde intuim că e poteca cea bună) și dăm în poteca pe care trebuia să o urmărim de la bun început: într-adevăr o potecă mult mai clară și bătătorită decât firul râului plin de bolovani pe care eram noi.
Grupul menționat la început a continuat pe Ciorânguța. Au ajuns și ei la intrarea în Canion, nu știm cum și pe unde: ne-a fost clar însă că e bine să te ții de track-ul tău și să nu urmărești orbește alte grupuri din jur.
Râul Vlădușca se prelungește în amonte în 2 vâlcele care aproape de perete devin foarte abrupte și pline de grohotiș. Se urmează brațul drept (stânga în amonte) pe o potecă paralelă cu firul râului iar la ⅔ din lungimea brațului, poteca ia stânga prin pădure urcând în Z și ne separă de vâlcelul abrupt și cu grohotiș.
Din cauza frunzelor căzute poteca de lângă vâlcel nu este foarte vizibilă, însă pentru ochii antrenați sunt momâi ici și colo care îți arată că ești pe calea cea bună.
La ⅔ din lungimea brațului drept (stânga amonte) se conturează o potecă ce urcă în Z prin pădure. Sursa: GPX propriu 1 în Strava.
Poteca urcă abrupt până într-o poieniță de la baza peretelui unde ne așteaptă Poarta Mare, un checkpoit important ce marchează intrarea în Anghelide. Terenul este friabil, ne punem căștile pentru a ne proteja de căderile de pietre declanșate de cei de mai sus ori capre.
În imagine: poienița dinaintea Porții Mari.
După un urcuș scurt si abrupt pe grohotiș instabil ajungem în vârful Porții Mari. Alex, alergat de piloții Typhoon, decide că trebuie să fie filat pana jos. S-a exersat montarea ancorelor de rapel, filarea din semicabestan cu supra asigurarea din nod autoblocant, rapelul din coșuleț. Tot exercițiul ne-a costat 1 oră.
Ancora principală era dată de cordelina verde, iar cele 2 anouri din stânga erau pentru redundanță (și exercițiu). Anoul a fost legat prin laț de cordelina verde pentru a extinde dimensiunea ancorei. Conform începutului acestei discuții, anoul Dyneema legat prin lat de cordelina verde, are rezistența redusă cu 40%, suportând în acest sistem doar 5kN. Aceasta ar fi suficientă pentru rapel. Totuși Dyneema este foarte sensibilă la șocuri și se poate rupe ușor. Anoul care atinge filetul carabinierei ar fi putut-o desfileta.
Roberto așteptându-și rândul la rapel: „Pușca și cureaua lată, ce prostii făceam odată”
Zona de la Porta Mare până la Degetul lui Anghelide este dată de un urcuș continuu, abrupt și friabil, pe alocuri cu grohotiș, expus sau cu porțiuni de scrambling. Cu atenție această zonă se poate urca fără probleme, în coborâre însă se poate aluneca și ar fi nevoie de asigurare în funcție de condițiile terenului. În această zonă am fost la câțiva metri distanță de o cascadă de pietre în cădere declanșate de cineva dinaintea noastră.
Momentul în care pietrele au început să cadă în traseu. Nu este vizibil pe filmare, însă acestea au căzut vertical exact în locul unde urma să urcăm. Șansele să ne fi căzut în cap erau maximale dacă eram 10m mai în față. Oricât de stăpân ai fi pe tehnica ta, nu poți controla pietrele declanșate de cineva.
Degetul lui Anghelide, exact înaintea intrării în canion (strâmtoare), marchează, evident, intrarea în canion.
Canionul este scurt și frumos: îngust, cu ceva scrambling și cu o luminiță ce te așteaptă la capătul tunelului de piatră.
La ieșire din strâmtoare se cotește stânga și se urcă aprox 60m altitudine pe lângă un vâlcel plin de grohotiș instabil care duce în Brâul de Mijloc.
Segmentul 2: Brâul de Mijloc - La Lanțuri
„Brâul ăsta e o brână mai lungă” - demn de un citat de Hagi, era de fapt gândul nostru: credeam că Anghelide a fost „încercarea” iar brâul e doar o plimbare până la Lanțuri.
Brâul de Mijloc oferă un spectru larg de încercări: pe alocuri păcălitor ia forma unei poteci alpine clare apoi dispare printre hornuri și vâlcele ce trebuie adulmecate și cățărate, alteori îți oferă zone foarte expuse sau îți dezvăluie câte un castel al Craiului.
Pe Brâul de Mijloc am avut bucuria să ne întâlnim cu echipa Bianca, Maria Aura, și DragosC, care ne-au propus să parcurgem restul traseului împreună, însă noi am propus să mergem în echipe separate pentru a putea avea exercițiul rezolvării diferitelor situații și a nu împrumuta soluția.
Spre deosebire de echipa Biancăi, pe fondul acumulării oboselii mintale noi am considerat o anumită porțiune ca având riscuri însemnate de alunecare și cădere, iar un membru al echipei s-a simțit copleșit de expunere.
Astfel am considerat ca soluție legarea în coardă a membrilor echipei, având asigurări intermediare date de bucle date în jurul copacilor sau a țancurilor, iar pe membrul copleșit l-am pus in mijloc. Pe măsură ce înaintam primul membru monta asigurările iar ultimul membru putea să îl fileze pe membrul din mijloc în situații de descățărare cu pericol de alunecare. Această tehnica am folosit-o o porțiune scurtă unde am avut și posibilitatea montării de asigurări.
De-a lungul brâului ne-am întalnit de mai multe ori cu echipa Biancăi și chiar am intrat împreună în ultimul segment al turei: La Lanțuri.
Segmentul 3: coborâre / rapel pe La Lanțuri
Așteptam La Lanțuri ca un copil locul de joacă.
Alex ne propune să intrăm în traseu cu stil, direct cu un rapel cu o ancoră dată de un țanc de piatra. Anastasia refuză nebunia, Roberto se uită în jos, se uită la țanc, înghite în sec dar „mă bag man”. Gata să montăm ancora, când lui Alex îi pun zeii mâna în cap și el dă o palmă peste țanc care sună a gol. Alex îi mai dă vreo 2 și țancul începe să se clatine. Arăta bine țancul ăla, dar ne-a învățat să ascultăm „cum sună ancora” din care dăm rapel.
Începem să coborâm pe traseul marcat ochind locuri bune de rapel. Decidem să montăm un rapel de 15m la primul lanț mare de care apoi s-a bucurat și echipa Biancăi.
Ne-am propus sa facem cat mai multe rapeluri posibile cu condiția să ajungem la baza peretelui pe lumină.
Ne-au ieșit 3 rapeluri, ultimul dorind să îl facem prin Zăplaz însă semicoarda noastră era insuficient de lungă iar echipa Biancăi nu dădea semne că se apropie. Așa că decidem să rapelăm pe linia lanțurilor.
După La Zăplaz strângem jucăriile, îi aducem aminte lui Alex că la mașină îl așteaptă berile reci și îi dăm până în Plai unde ajungem aproximativ la ora 18:00.
Gânduri de final
- Îi mulțumim lui Alex pentru că a fost un mentor foarte bun, a pus mult preț pe exersarea mai multor tehnici și a creat contextul exercițiilor, a știut să ne „lase să învățăm” dar a și știut să preia cârma și să scoată dintr-o situație dificilă o oportunitate de învățare.
- Traseul propus de către organizatori a fost foarte bun (și frumos!) dezvoltând atât abilități de documentare, orientare, parcurgere cât și asigurare. Noi având doar câteva trasee ușoare de aventură parcurse, aceasta a fost o introducere excelentă din care am învățat foarte multe. Formula echipei data de 2 inițiați și 1 mentor a fost foarte potrivită, s-a putut face multă practică și am fost urmăriți cu atenție fiecare dintre noi.
