Padina Lăncii - Poiana Închisă - Ora 11

Traseul: Plaiul Foii – Refugiul Șpirlea – Padina Lăncii – Poiana Închisă – Ieșire în Creasta Sudică pe la ora 11 – Creasta Sudică – Coborâre în Poiana Închisă pe la ora 2 – Marele Grohotiș – Refugiul Șpirlea – Plaiul Foii

Data: 05.11.2022
Echipa: Angela, Bianca
Timp de parcurgere: 10 ore (inclusiv pauze)

Intro

După ce a umblat teleleu câteva săptămâni prin munții din Turcia și Iran, apoi o săptămână la cocoț prin Varasova, Angelei i s-a făcut dor de Crai și era clar că trebuie să ieșim pe undeva, ca fetele. Eu am propus partea sudică a Brâului de Mijloc, pe care nu o făcusem încă. Angela zice că mai bine să mergem pe Padina Lăncii cu ieșire în creastă, așa cum au făcut Dragoș Burea, Andreea si Rareș săptămâna trecută la atelierul de nemarcate. Începem sa citim, ne documentăm, cerem sfatul colegilor care au parcurs traseul cu câteva zile în urmă și decidem că traseul e ok pentru nivelul nostru de experiență.

Plaiul Foii – Refugiul Șpirlea – Umerii Pietrei Craiului – Intrare în Padina Lăncii

timp intermediar 2 ore și 50 minute

Am plecat din București dimineața la 5. La 7,50 intram în traseu la Plaiul Foii. Am mers pe marcajul cu bandă roșie până la Refugiul Șprilea. Am urcat mai departe până la intersecția cu traseul La Lanțuri, unde am făcut dreapta pe marcaj triunghi albastru. Am trecut de Umerii Pietrei Craiului și în aprox. 10 min de la Umeri, am întâlnit intrarea în Padina Lăncii. Intrarea pe Padină este indicată cu un scris destul de șters, sub marcajul cu triunghi albastru. Tot aici este și o plăcuță comemorativă.

Padina Lăncii - Poiana Închisă - Ora 11 - Ora 2

Uitându-ne în sus pe vale, vedem în zare încă o echipă. Strâmb puțin din nas și sper să ne fi observat și ei, ca să aibă grijă să nu dea pietre.

Padina Lăncii – Poiana Închisă / timp intermediar 1 oră și 30 minute

Intrarea pe Padina Lăncii este ușurică, cu câteva pasaje de scrambling.

După câteva minute, ajungem la prima săritoare, destul de înaltă, dar cu foarte multe prize. Nu ne place cum arată bolovanul încastrat și decidem, încă de dinainte să începem urcarea, să nu ne atingem de el.

Ne putem hamurile, să fie pe noi pentru orice evetualitate. Urcăm săritoarea la liber, fără să întâmpinăm dificultăți. Bolovanul încastrat pare să fie fix în locul în care ai fi vrut să te ții de prize. Găsim o variantă ușor prin dreapta, să îl evităm. La ieșirea din săritoare găsim și un piton pentru curajoșii care ar dori să facă rapel din el.

Mai urcăm puțin, entuziasmate de peisaj. Întâlnim a doua săritoare, mai puțin înaltă decât prima, dar cu prize spălate. Angela comentează că îi e dor de calcarul aderent din Varasova.

Încă câteva săritori micuțe și ușor abordabile.

Apoi, urmează săritoarea care mi-a plăcut cel mai puțin, printr-un horn spălat și cu puține prize pe pereți. Săritoarea are și un lanț, care nu arata extraordinar și de care îmi propusesem să nu ma țin la urcare.

Cum nu prea am găsit prize bune, până la urma am înfipt o mână timidă în lanțul jerpelit și am trecut. Când am ajuns sus, am văzut că lanțul era ancorat într-un piton care din exterior arăta super solid.

Ajungem într-un punct în care valea se bifurcă. Citisem pe un blog că ar fi trebuit să mai fie încă o săritoare cu lanț, dar nu o vedem acolo. În schimb, la dreapta locului de bifurcație (unde e și o cruce comemorativă) este o momâie și se distinge o potecuță care urcă spre dreapta. Pornim pe poteca despre care înțelegem mai târziu că e Brâul de Mijloc. Poteca urcă abrupt prin smocurile de iarba și pământ, nu foarte stabile.

După vreo 10-15 minute, ajungem în Poiana Închisă.

Parcursul pe Padina Lăncii, fără să intrăm pe Brâul de Mijloc, ar fi trebuit făcut pe undeva prin stânga sau centru la bifurcația menționată mai sus. Vom investiga cu următoarea ocazie.

Poiana Închisă – Urcarea pe la ora 11 – Creasta Sudică

timp intermediar 1 oră

Îmi doream de multă vreme să ajung în Poiana Închisă. Este exact așa cum mi-am imaginat – o poiana imensă, sălbatică, plină de capre negre, străjuită de pereți impresionanți care par complet inabordabili.

Vedem și echipa care a urcat înaintea noastră pe vale, doi baieți care pozau de ciudat de aproape o capră neagră. Pare ca sunt destul de prietenoase caprele pe aici. Ne oprim să mâncăm ceva și încercăm să identificăm intrările în creastă.

Intrarea de la ora 2 e evidentă. În dreapta cum ne uităm la perete, se vede clar o linie oblică care pare prietenoasa, daca e să o comparăm cu restul peretelui.

În schimb, intrarea de la ora 11 nu se vedea din locul din care ne oprisem. În orice caz, partea din stânga părea mult mai înaltă și abruptă.

Plecăm în sus prin Poiană, spre Peretele Central. Vedem pe cineva în creasta principală care ne face cu mâna. Îl salutăm și noi. Urcușul prin iarba e destul de abrupt și anevoios. Iarba asta alunecă tare, chiar dacă e uscat.

Ajungem la Peretele Central și ne uităm în stânga. Hornul de la ora 11 e inconfundabil.

Mergem spre el și împreună cu Angela făceam planul. Ne doream să urcăm hornul, dar știam de la Dragoș că zona e foarte friabilă și că hornul e ușor surplombat. Citisem și de varianta de ocolire a hornului, imediat prin stânga lui. Identificăm zona de ocolire, pare expusă, dar ușor abordabilă.

Aveam timp de explorat, așa că mergem până lângă horn și decidem de acolo dacă îl abordăm direct sau îl ocolim. Într-adevăr, stânca e friabilă, se văd multe zone de stâncă decolorată, de unde e clar că s-au desprins bucăți de curând.

În același timp, identific multe prize care de jos par solide, îmi fac calculele și îi zic Angelei că îi dau în sus prin horn.

Mă poziționez în șpraițuri largi, găsesc prize solide și înaintez. Chiar deasupra zonei ușor surplombate, peretele din dreapta se apleacă oblic peste linia de urcare. Scot câteva sunete de nemulțumire, că mă cam încurca rucsacul. Înjur puțin în minte că nu mi-a trecut prin cap să fi urcat fără rusac și să îl recuperez după. Mă mut ușor spre stânga și ies din zona respectivă. Câțiva metri mai sus se văd lanțurile pentru continuarea traseului până în creastă. Lângă lanțuri e un spit. Îi zic Angelei să aștepte că pregatesc coarda. Ea ar fi vrut sa îl urce la liber, dar fiind zona atât de friabilă e mai bine să fie asigurată.

Ne minunăm de peisaj, facem câteva poze și urcăm de-a lungul lanțurilor instalate pe o porțiune de creastă.

Destul de repede ieșim chiar la câțiva metri sub creasta principală. Acolo găsim o plăcuță comemorativă și un spit cu inel.

Încă câțiva pași și am ajuns în Creasta Sudică.

Creasta Sudică

timp intermediar 15 min

Pornim pe creastă, având ca punct de reper că trebuie să mergem până la extremitatea sudică a Poienii Închise (care se vedea sub noi) și să găsim intrarea de la ora 2 prin muchia Peretelui Sudic.

După 15 minute de mers pe creastă, ajungem într-o zonă în care aproximăm că ar trebui să fie intrarea. Se distinge o potecă clară, abruptă dar accesibilă. Știam de la Dragoș că intrarea e marcată cu un smiley face, pe care nu l-am găsit. Verificăm cu mapy.cz și OSM. Ambele confirmă că asta e poteca.

Creasta Sudică – Intrarea de la ora 2 – Poiana Închisă – Marele Grohotiș / timp intermediar 1 ora 45 minute

Ținând poteca, am coborât în câteva minute la hornul de intrare de la ora 2.

Hornul este echipat cu lanțuri, însă decidem să facem rapel de la spitul cu inel. Citisem că semicoarda de 30m, nu ajunge chiar până la baza hornului, mai rămân vreo 2 m din săritoare de descățărat. Facem noduri la capetele semicorzii și plec eu prima.

Ajung la capătul corzii, văd că mai e un mic prag de trecut până la baza hornului, dar terenul de ușor. Mă eliberez din coardă, cobor și restul săritorii. Rapelează și Angela, recuperăm semicoarda și continuăm coborârea.

Urmează o porțiune expusă și încă câteva mici săritori de descățărat. Nu sunt dificile, însă e nevoie de atenție.

Din acest punct vedem foarte bine ieșirea de la ora 11. Pare incredibil că pe acolo am urcat.

Înapoi în poiană, știam ca trebuie să găsim o potecă undeva spre stânga. Am jnepenit puțin până am găsit poteca corecta, marcată cu momâi. Sunt destul de multe potecuțe bătute de capre.

Am ținut poteca până la Marele Grohotiș, înconjurate de caprele care își vedeau liniștite de păscut.

Coborârea prin Marele Grohotiș, până în poteca marcata, nu a fost o placere. Vedem oameni în apropiere. Gata, suntem pe teren marcat.

Marele Grohotiș – Refugiul Șpirlea – Plaiul Foii / timp intermediar 3 ore

Era ora 15, ne-am mișcat mult mai bine decât anticipasem. Îmi place că Angela și cu mine avem același stil de mers. Nu foarte rapid, dar constant. A ajutat și faptul că mergând în echipă de 2 persoane, am trecut rapid de săritori (unde de obicei în echipe mai mari, se pierde mult timp).

Ne relaxam puțin, dăm echipamentul jos și înfulecăm câte un baton.

Pornim agale spre Șprilea. La una din săritori, găsim un cățel care părea ca nu poate să urce săritoare. Încearcă Angela să îl ademenească cu un baton, dar nu reușește. Ne-am gândit să îi improvizăm un ham, să îl ridicăm, dar ne era cam frică să nu ne muște. Până la urma, îi desfac o eugenie pe care o mănancă rapid, ne mai împrietenim puțin și reușesc sa prind de el un anou cu coarda. A făcut circ, nu a vrut sub nicio forma să urce. Până la urmă l-am lăsat acolo, am zis ca am făcut tot ce am putut și că daca chiar nu poate trece săritoarea, găsește el o variantă ocolitoare.

Plecăm ușor dezamaăgite că am lăsat cățelul acolo.

Peste vreo 15 minute, apare cățelul cu un băiat care făcuse singur Creasta Sudica. Începem să râdem de cât ne-am chinuit să trecem câinele de săritoarea pe care evident, a trecut-o singur fără vreo problema.

Afăm că baiatul era cel care ne făcuse cu mâna din creastă, când noi eram în Poiana Închisă.

Mult mai jos de Șpirlea ne aprindem frontalele și continuăm nițel obosite dar super fericite până la mașina, unde am ajuns la ora 17.50.