Vineri seara era mare forfotă la Căminul Alpin din Bușteni…cu mic cu mare, cu o bere rece în mână, toată lumea își făcea planuri pentru a doua zi, încurajați de prognoza meteo ce anunța o zi excelentă pentru cățărat. Pentru că majoritatea au venit cu temele și echipele făcute de acasă, eu, Silviu și Leo am rămas să încropim un plan pe genunchi: să mergem și noi în Peretele Vulturilor să le ținem de urât lui Mere și Papa, să ne ducem pe la Țancul Mic, să fâțâim mai multe trasee pe lângă refugiu? Până la urmă ne-am decis să fie un traseu mai lung, nu neapărat dificil, pentru că nu prea eram chitiți pe performanță, dar macăr să mergem mult până la bază și pe retragere că tare ne era dor, alegerea fiind evident traseul Lespezi din Peretele Văii Albe. Descrierea, accesul, retragerea și schița le găsiți aici: Traseul Lespezi 2
Dimineață am plecat cam printre ultimii de la cămin, că doar aveam niște tabieturi de care să ne îngrijim: cafele și tutun…așadar, puțin după ora 8 cred pornim deloc grăbiți spre Circurile Văii Albe.
În jur de ora 11:15 ajungem la baza peretelui, unde luăm o pauză să admirăm peisajele.
Cum începem să studiem mai cu atenție linia traseului pe care vom urca
apar câțiva nori și se pornește un vânt destul de răcoritor ce ne face să ne întrebăm dacă nu cumva prognoza s-a schimbat la varianta inițială și ne va lua ploaia în primire. Mai stăm puțin la povești, mai fumăm câteva țigări, mai dârdâim un pic și până la urmă pare că a fost doar o alarmă falsă. Să purcedem!
În primele 5 lungimi traseul merge comun cu varianta de intrare în porțiunile superioare a altor trasee: Albastra Directă, Albastra Moșului, Diedrul Pupezei, etc. până la brâna Marii Traversări unde traseele se despart, noi urmând să o luăm pe direcția cea mai din dreapta pe o serie de traversări și hornuri/fisuri succesive. Descrierea de pe climbromania.ro este foarte ok, nu prea ai ce să greșești până aici dacă ești atent. O singură mențiune pentru această primă porțiune: hornul din lungimea a 2-a e al dracului de enervant de trecut, fiind foarte ușor să te înțepenești cu rucsacul în el dacă te afunzi prea în interior, toți trei aruncând câteva vorbe dulci în acea porțiune.
Pe lungimea a 7-a și a 8-a au fost niște mici probleme din cauza interpretării puțin eronate a descrierii. Practic, după ce se trece hornul cu pasul traseului, cotat cu 6+, se ajunge într-o zonă înierbată unde se află o regrupare intermediară cu pitoane. Se sare această regrupare și se urcă pe hornul destul de friabil din dreapta până se ajunge sub pragul de iarbă ușor surplombat, pe care noi l-am depășit prin dreapta folosind un friend Wild Country roșu (mărimea 1) deși descrierea sugera o traversare pe stânga. Aici ar trebui să încheiem lungimea a 7-a.
Apoi se pleacă pe lungimea a 8-a direct în sus, până ce hornul de deasupra este blocat de un bolovan. Sub bolovan niște pitoane ne conduc pe o fisură orientată ușor stânga pe care putem ocoli obstacolul și ieșim fix pe pragul de deasupra unde se află și bolovanul menționat anterior. Deși de pe prag nu mai observăm asigurări sau o linie evidentă, trebuie să rezistăm tentației de a continua tot în sus pe un fel de rampă/umăr pentru că varianta aceasta nu prea ne duce nicăieri. Varianta corectă este să traversăm orizontal la dreapta pe prag fix peste bolovanul ce închide hornul de sub noi, urmând ca brâna de după să ne conducă în câțiva metri la un piton și ulterior la regruparea a 8-a.
Într-un final am ajuns unde trebuia.
De aici se continuă cu mici traversări dreapta, urmate de fisuri verticale destul de interesante și se ajunge succesiv la regruparea a 9-a și în cele din urmă ieșirea în creastă ce marchează finalul lungimii a 10-a și finalul traseului.
De menționat că regruparea a 9-a aflată într-o mică nișă cu 2 ancore mecanice pe partea dreaptă este destul de incomodă și chiar este destul de greu să poziționezi 3 persoane acolo. Totuși ne-am descurcat chiar și acolo să luăm pauza de tutun.
A urmat retragerea lungă pe Creasta Văii Albe și Brâna Aeriană, unde am mers destul de încet pentru că Leo și Silviu au cam început să se resimtă la genunchi, nu că eu aș fi fost neapărat mai breaz. Cu grijă și atenție, mai cu o glumă sau o chiuitură pentru urs, ce în final a devenit o audiție Marduk de pe telefon, am ajuns cu bine la cămin la mult așteptata bere. Hai noroc!
În concluzie aș adăuga că deși traseul are destule porțiuni friabile, uneori enervant de multe ieșiri pe smocuri de iarbă instabile și nu este neapărat cel mai interesant din punct de vedere tehnic, totuși oferă o priveliște excepțională asupra celorlalte trasee din Peretele Văii Albe și merită parcurs ca un preludiu pentru celelalte trasee vecine.
