Autor: Elena Adriana Predescu

Un vis mai vechi

Visam de mai mult timp la parcurgerea faimoasei Custuri a Sărății pe timp de iarnă. Din variate motive nu reușisem să îmi pun planul în aplicare. Până weekend-ul trecut…

Ziua de 14 martie mi-a adus una dintre cele mai așteptate și dorite realizări, la fel de importantă pentru mine ca și atingerea vârfului Matterhorn, în urmă cu doi ani.

Turnură: spre Custură

Plecasem într-o tură amicală, având drept obiectiv oficial vârful Șerbota și neoficial (pentru mine) Custura Sărății. Negăsind amatori în grupul meu, am dat zvon la cabana Negoiu că sunt în căutare de coechipieri pentru traseul mult visat. Simțeam că acesta este momentul, ceea ce s-a adeverit ulterior.

Am întâlnit trei băieți din Constanța cu gânduri similare. Surpriză, am descoperit că suntem și colegi în Clubul Alpin Român – eu de la București, ei de la Constanța. Am decis să facem echipă comună și să experimentăm împreună aroma iernii pe muchia ascuțită dintre Vârful Șerbota și șaua Cleopatra.

Am primit echipamentul tehnic (ham, anouri, carabiniere) de la ei și de la un coleg din grupul meu. În lipsă de parteneri, decisesem să las acasă cele necesare parcurgerii unui traseu tehnic. Cu acordul organizatorului grupului ”Liberi pe munți”, Marian Curculescu, am stabilit cu băieții detaliile plecării și am continuat seara în ritm de dans până s-a dat stingerea.

Gândul la Custura Sărății nu mi-a dat pace și m-a privat de somnul nocturn cel odihnitor, însă niciun sacrificiu nu este prea mare când ești pe cale să îți realizezi un mare vis. Restul este istorie…

Parcurgerea Custurii a durat aproximativ 6 ore

Tura s-a derulat cu succes – am pornit de la cabană la ora 06:30. La ora 18:00 am ajuns înapoi, după aproape 12 ore în care ne-am bucurat pe îndelete de farmecul și măreția Făgărașului.

Parcurgerea custurii a durat aproximativ șase ore, în condițiile în care zăpada a fost departe de a fi perfectă. Pe final am prins și puțin white-out, în combinație cu niște rafale puternice de vânt care ne-au pus la încercare reflexele și simțul echilibrului.

Am riscat și am coborât pe valea Sărății. Acolo am găsit potecă bătută, grație unor colegi din grupul meu, care au insistat să urce pe vârful Negoiu, renunțând la rândul lor la ascensiunea inițială de pe Șerbota.

Zăpada mare și pufoasă ne-a îngreunat destul de mult coborârea, iar ruta de iarnă ocolitoare direct prin vale (pentru a evita podurile îngropate în zăpadă de pe traseul marcat TA) părea că nu se mai termină.

Cu toate astea, la final, eforturile ne-au fost răsplătite cu ospitalitatea și căldura cu care am fost întâmpinați la cabana Negoiu, precum și cu împlinirea visului comun care ne-a unit pe una dintre cele mai fascinante ”poteci” din Carpați.

Calde mulțumiri tuturor celor ce m-au sprijinit în acest demers și sper să ne revedem de fiecare dată la înălțime!